O firmă din Luxemburg specializată în energii regenerabile a anunțat demararea unui nou proiect eolian în județul Brăila. Parcul, cu o capacitate instalată de 78 MW, va fi construit începând din 2026 și va reprezenta o contribuție semnificativă la producția de energie curată din țară.
Proiectul, evaluat la peste 100 de milioane de euro, a obținut deja autorizația necesară pentru construcția substației și a rețelei de cabluri. Conform planurilor, 70% din energia generată va fi vândută prin contracte pe termen lung (PPA), iar restul va fi tranzacționat pe piața OPCOM.
„Acest parc eolian este un pas important în dezvoltarea infrastructurii noastre energetice sustenabile. Ne aproprie de obiectivul de a spori ponderea energiilor regenerabile în rețeaua națională”, a declarat un reprezentant al companiei investitoare.
Instalația va cuprinde 13 turbine, fiecare având o putere de 6 MW. Finanțarea este asigurată, printre alții, de o bancă austriacă, iar lucrările vor fi executate de un grup românesc specializat în proiecte energetice.
Energia eoliană a reprezentat peste 13% din producția totală de electricitate a României în ultimul an, situându-se pe locul patru în topul surselor de energie. Noul parc va consolida această poziție, contribuind la reducerea emisiilor și la diversificarea mixului energetic.